Bianca Matei

Consultant HR at BIA HR și Formator at Core Fusion

Pe Bianca am cunoscut-o în anul 2019, a fost participanta cursului meu de Formator și aproape cam tot din acea perioadă lucrăm împreună, Bianca fiind formator part-time la Core Fusion, pe domeniul resurselor umane. Ce am observat încă de pe atunci este că Bianca este un exemplu de profesionalism, seriozitate și perfecțiune. De nenumărate ori am cunoscut la cursul de Formator, diverși specialiști care au și calități de colaborare de apreciat, astfel, i-am propus Biancăi să lucrăm împreună pe domeniul resurselor umane, mai specific, pe partea de formare în acest domeniu.

Bianca și-a început activitatea în domeniul resurselor umane din anul 2011 ca HR & Administration Assistant, evoluând spre Human Resources Generalist și în prezent, fiind Human Resources Specialist în cadrul Business Intelligence Alliance.

“Cea mai mare pasiune a mea este să învăț sau să mă expun la experiențe noi, din care am de învățat, așadar particip la tot felul de cursuri, workshopuri, webinarii, conferințe.” spune Bianca.

În rândurile următoare, puteți afla mai multe despre ea. Enjoy!

Bianca Matei

1. Care au fost cele mai importante momente din cariera ta?

Cu mulţi ani în urmă eram destul de flower-power (a se citi „cu capul în nori”) şi totodată cu idei oarecum rigide cu privire la carieră şi la satisfacţiile pe care mi le poate aduce munca. Cel mai important a fost că în timp am învăţat să mă adaptez şi să speculez oportunităţi pe care, altfel, nu le-aş fi luat în calcul.

2. Există o competiție mare în acest domeniu în care activezi? Cum te diferențiezi de ceilalți?

Cred că este dificil de apreciat. La ce ne raportăm? A început să se discute şi la noi despre „marea demisioneală” sau the great resignation. Sunt mulţi tineri începători care îşi caută de lucru şi le este dificil să îşi găsească un job favorabil, în acelaşi timp piaţa locurilor de muncă este plină de anunţuri de angajare în resurse umane, pentru toate nivelurile de experienţă. Este mai degrabă un melanj între ce experienţă şi dorinţe are candidatul şi ce aşteptări are angajatorul de la angajatul ideal versus ce oferă. Eu admit despre mine că nu am fost niciodată o persoană foarte competitivă, având un caracter prin care înclin mai degrabă înspre colaborare, schimb de experienţă şi învăţare în raport cu partenerii de lucru. Nu cred că aş fi potrivită pentru o activitate în vânzări din acest motiv.

3. Care consideri că sunt cele mai mare realizări ale tale din această poziție profesională? Dar eșecuri?

Marile realizări nu apar peste noapte, ci vin în mare parte din paşi mici şi consecvenţi. Înaintea finalizării cu succes a unui proiect, parcurg o multitudine de acţiuni, unele repetitive şi care pot deveni obositoare după un timp. Eşecurile pot fi considerate erorile umane care uneori nu pot fi evitate; în domeniul meu este vital să fim foarte atenţi, acurateţea datelor să fie maximă. O provocare continuă pentru mine, pe care nu o consider neapărat eşec, este separarea vieţii profesionale de cea privată, mai exact echilibrarea timpului şi resurselor alocate pentru fiecare aspect (momentan înclin spre profesie şi carieră). Dar îmi place să lucrez la mai multe proiecte în acelaşi timp, în afară de activitatea de consultanţă şi execuţie în payroll sau administrare de personal, îmi face plăcere să predau, să ascult oameni şi să transmit mai departe experienţele mele, aşa cum învăţ şi eu constant de la cei din jur. Proiectele de wellbeing şi engagement implementate în echipă îmi fac, de asemenea, o deosebită plăcere.

4. Ce avantaje există pentru cineva care lucrează în acest domeniu? Dar dezavantaje?

În consultanță (servicii outsourcing în HR), la fel ca în orice agenție care lucrează cu mai mulți clienți, avantajul principal este accesul la spețe diversificate, la clienți care activează în domenii variate de activitate. Pentru cineva care se află la început de carieră este mediul ideal pentru formare, pentru a învăța multe lucruri într-un timp scurt. La fel și pentru amatorii de “adrenalină”, nu ai niciodată timp să te plictisești. Reversul medaliei vine din reziliența la stres, adaptabilitatea la orice situație/ domeniu de activitate, comunicare impecabilă și multă diplomație, atribute fără de care nu poți rezista.

5. Este necesar să te formezi continuu pentru a fi unul dintre cei mai buni din sfera ta de activitate?

Fără dubiu! Nu este doar util să ne actualizăm cunoştinţele, ci şi vital în contextul modificărilor legislative continue, al schimbărilor de tehnologii şi aplicaţii software. Înainte de calculatoare şi laptopuri, salariile se calculau cu pixul pe hârtie, contractele se înregistrau fizic la ITM după ce stăteai la coadă, iar opţiunea principală de a obţine mai mulţi candidaţi era publicarea unui anunţ de angajare în ziar.

6. Ai reușit să păstrezi un echilibru între viața personală și cea profesională?

Încă nu, dar sunt în proces de schimbare. Am început să nu mai răspund seara la mail-uri sau la telefonul de muncă. În concedii încă plec cu laptopul după mine, mi-e greu să scap de acest obicei.

7. Dacă ai fi din nou la începutul carierei tale, ce ai face diferit?

Mai multe internshipuri şi mai mult voluntariat, probabil, aş ieşi mai devreme şi mai des din zona de confort. M-aş angaja part-time în perioada facultăţii.

8. Ce te inspiră în viața de zi cu zi și în ce găsești motivația necesară să continui?

Îmi place să învăţ mereu lucruri noi, să ascult podcasturi, să citesc. Îmi dau reset periodic prin odihnă şi leneveală, plimbări în natură, experimentat artă de orice fel, explorat locuri noi şi interacţiuni cu oameni, dar şi experienţe culinare.

9. Ce sfat ai oferi unei persoane care dorește să își dezvolte o carieră în domeniul în care activezi?

Să își seteze așteptări realiste și obiective bine gândite, să iasă din zona de confort la evenimente de învățare și networking, să-și găsească un mentor. Să aibă răbdare cu ceilalţi şi cu sine însuşi/ însăşi.