
Anca este directorul companiei Core Fusion din 2014 și trainer cu peste 10 ani de experiență în domeniul educației și formării pentru cursuri de soft skills( comunicare, public speaking, formator) și de antreprenoriat, management respectiv project management, având în prezent peste 1000 de persoane instruite.
Din anul 2022 deține Professional International Membership în cadrul ASTD(American Society for Training & Development).
Experiență și competențe:
- Domenii de expertiză: Management de proiect, Comunicare, Management general, Formare de Formatori, Antreprenoriat.
- Peste 10 ani de experiență ca formator atât în mediul ONG cât și corporate.
- Peste 8 ani de experiență în scrierea, implementarea și managementul proiectelor. Implicare directă în toate etapele accesării fondurilor internaționale(Erasmus și Fonduri Europene) și naționale de la elaborarea cererilor de finanțare, până la finalizarea implementării proiectelor finanțate prin diferite programe.
- Membru în echipele de implementare ale proiectelor finanțate pe funcții de: manager proiect, asistent proiect, coordonator de formare, expert comunicare, expert formare,trainer, expert elaborare materiale și sesiuni de lucru, etc.
- Experiență de lucru de peste 12 ani în proiecte naționale/internaționale și în medii multiculturale în calitate de expert, consultant, trainer sau voluntar colaborând cu diverse organizații neguvernamentale(ONG) și companii.
- Câteva proiecte din care a făcut parte:
- https://betteryouth.ro/be-active-act-it-out/
- https://betteryouth.ro/scoala-non-formala-de-antreprenoriat-2019/
- https://taxiulcubomboane.ro/proiecte/
- POSDRU 6.2./S/143076 https://www.facebook.com/einvest.ro/photos/a.668383903210275/906954462686550/?type=1&theater
- https://asociatiaram.ro/upgrade-youth-pentru-judetul-ilfov-si-bucuresti/
Educație și formare:
- Licențiată în Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, Facultatea de Medicină Veterinară București, România.
- Absvolentă a cursurilor autorizate ANC( Ministerul Educației și Ministerul Muncii): Expert Accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europene, Manager, Manager Proiect, Antreprenoriat, Formator, Expert Achiziții Publice, Relatii Publice și Comunicare, Inspector Resurse Umane.
- Absolventă a cursului internațional Online Tools in Youth Working – Serbia.
Câteva interviuri în care o puteți asculta pe Anca:
- Dimineți cu Georgia
- Art Fm – Ajută-ne să ajutăm
- Povești de antreprenoare
- La Radio Gold FM alături de Oana Timofte vorbind despre educație non-formală.
- La Matinal Radio Tananana alături de Vlad Conovaru vorbind despre oportunități educaționale gratuite pentru tineri.