Cum creezi context, claritate și progres real
De multe ori avem impresia că progresul apare atunci când găsim răspunsul potrivit. În training, în echipe sau în viața profesională, alergăm după soluții, concluzii și decizii rapide. În realitate, lucrurile se mișcă înainte mult mai devreme: în momentul în care cineva pune întrebarea potrivită. Întrebările bune nu oferă soluții pe tavă. Ele creează context. Așază problema într-un cadru mai clar, mai ușor de înțeles, mai ușor de lucrat. De aceea, arta de a pune întrebări nu este despre a întreba mult, ci despre a întreba cu intenție. Despre a ști ce vrei să clarifici și ce vrei să se întâmple în mintea celuilalt.
Întrebările care scot la suprafață presupunerile (Socratic Questioning)
Un prim tip de întrebări utile sunt cele care verifică fundația unei idei. De foarte multe ori, oamenii ajung la concluzii fără să fie conștienți de presupunerile de la care au plecat. Le consideră „adevăruri”, doar pentru că nu au fost puse sub semnul întrebării. Întrebările de tip Socratic Questioning au rolul de a încetini puțin procesul și de a-l face mai conștient. Nu sunt întrebări agresive și nu caută să demonstreze că cineva greșește. Ele verifică dacă ceea ce luăm de bun chiar este solid.
Când întrebi „Ce presupunem aici?”, „De unde știm că acest lucru este adevărat?” sau „Cum ar vedea situația cineva care nu este de acord?”, de fapt creezi context pentru gândire. Îl ajuți pe om să vadă că ideea lui nu plutește în aer, ci se sprijină pe anumite convingeri, experiențe sau informații care pot fi corecte sau nu. În training, acest tip de întrebări mută participanții din reflexul de a da „răspunsul bun” în zona de reflecție reală. Încep să-și înțeleagă propriul mod de gândire, nu doar concluzia finală.
Întrebările care ordonează discuțiile și deciziile (ORID Method)
Un alt tip de confuzie frecventă apare atunci când oamenii vorbesc despre lucruri diferite, dar cred că vorbesc despre același lucru. Unii sunt ancorați în fapte, alții în emoții, alții direct în soluții. De aici apar frustrări, blocaje și decizii slabe. ORID Method nu este o tehnică complicată, ci o hartă a modului natural în care oamenii procesează experiențele. Mai întâi avem nevoie să clarificăm faptele: ce s-a întâmplat concret, ce date avem, ce am observat. Abia apoi apare zona de reacții: cum ne-am simțit, ce ne-a surprins, ce ne-a deranjat. După aceea vine sensul: ce înseamnă toate acestea, ce tipare vedem, ce concluzii tragem. Și doar la final este momentul deciziei: ce facem mai departe.
Când sărim peste aceste etape, de fapt sărim peste context. Luăm decizii fără să fi clarificat realitatea sau cerem soluții înainte ca oamenii să se simtă auziți. În training, ORID ajută enorm pentru debrief-uri, feedback și discuții sensibile, pentru că structurează conversația fără să o rigidizeze.
Întrebările care mută nivelul de gândire și creează context (Chunking Questions)
Există situații în care problema nu este lipsa de idei, ci faptul că oamenii sunt blocați într-un singur unghi de vedere. Fie rămân prinși în detalii și nu mai văd imaginea de ansamblu, fie vorbesc foarte general, dar nimeni nu știe ce înseamnă asta în practică. Aici intervin întrebările care mută nivelul de gândire, cunoscute ca Chunking Questions. Rolul lor este exact cel pe care l-ai intuit: creează context pentru situația respectivă. Uneori, contextul lipsește pentru că suntem prea adânc în poveste. Alteori, pentru că suntem prea sus, într-o zonă abstractă. Întrebările de tip chunking ne ajută să repoziționăm situația.
Când vrei să ridici nivelul gândirii, întrebările nu se citesc literal, ci ca sens: „despre ce vorbim, de fapt?”, „ce problemă mai mare vezi aici?”, „din ce categorie face parte situația asta?”. Astfel, omul iese din cazul punctual și începe să vadă tiparul: comunicare, lipsă de claritate, prioritizare, leadership. Când vrei să cobori nivelul gândirii, întrebările aduc concretul: „Ce înseamnă asta, mai exact?”, „dă-mi o situație clară”, „cum s-a manifestat?”. Aici contextul se creează prin exemple reale, observabile, care pot fi analizate și discutate.
Iar când vrei să lărgești contextul, întrebările merg lateral: „unde mai apare asta?”, „se întâmplă doar aici sau și în alte situații?”, „ai mai văzut ceva similar?”. Astfel, problema nu mai pare izolată și apar opțiuni, comparații și perspective noi. În training, aceste întrebări sunt extrem de valoroase pentru că ajută participanții să înțeleagă unde se află situația lor: la nivel de simptom, de tipar sau de principiu.
De ce întrebările bune sunt un act de leadership
Dincolo de metode, etichete sau termeni în engleză, arta de a pune întrebări este o formă de leadership matur. Este modul prin care nu iei gândirea celuilalt de-a gata, dar nici nu o respingi. O ajuți să se așeze într-un context mai clar. Un trainer bun este cel care știe ce întrebare mută conversația mai departe. O întrebare bună nu închide discuția, ci o adâncește. Pentru că progresul real nu începe cu răspunsuri. Începe în momentul în care cineva reușește să vadă contextul clar.
Comentarii recente