O să încep cu o confesiune: în primii ani în formare profesională chiar credeam că știu ce fac. Aveam cursuri pregătite, obiective frumos formulate, materiale colorate, exerciții, agende și tot ce trebuia bifat. Pe hârtie, arăta bine. Uneori chiar foarte bine.
Și totuși, ceva mă deranja.
Aveam senzația că oamenii din fața mea ascultă, dau din cap, poate chiar spun la final că a fost interesant, după care se întorc a doua zi exact la ce făceau înainte. Iar eu rămâneam cu întrebarea: dacă au fost în sală, dacă au ascultat, dacă au primit informația, de ce nu se schimbă nimic?
Acum înțeleg mai bine.
Sunt Anca. Lucrez în formare profesională de peste 10 ani. Am scris și implementat peste 200 de proiecte, unele mari, cu finanțare europeană, altele mici, cu două persoane, o sală și o tablă albă. Am stat în fața a peste 3.000 de oameni și am încercat să îi ajut să învețe ceva care chiar să le folosească.
Și tocmai pentru că am făcut asta de foarte multe ori, pot să spun cu mâna pe inimă un lucru destul de incomod: o mare parte din ce numim noi „formare” nu funcționează.
Nu funcționa nici la mine în primii ani. Nu funcționează nici în multe locuri din piață azi. Și nu pentru că formatorii nu știu. Nu pentru că oamenii nu sunt capabili. Nu pentru că materialele nu sunt frumoase. Ci pentru că, de multe ori, confundăm livrarea de informație cu învățarea.
Iar ele nu sunt același lucru.
1. Un curs bun nu începe cu agenda formatorului
Oamenii nu învață cu adevărat când li se predă ceva. Învață când simt că acel ceva are legătură cu viața lor.
Sună simplu, dar e extrem de greu de aplicat când ai o sală cu 20 de oameni trimiși de angajator, cu telefoanele pe masă, cu notificări, deadline-uri și gândul la ce au de terminat după curs.
La unul dintre primele proiecte mari pe care le-am implementat, totul era impecabil pe hârtie. Formatori buni, conținut relevant, logistică pusă la punct. Genul de proiect despre care ai fi zis că nu are cum să iasă prost.
Și totuși, în pauze, oamenii vorbeau despre cu totul altceva. Nu despre ideile din curs. Nu despre ce discutaserăm. Nu despre conceptele pe care noi le consideram importante.
La un moment dat, m-am oprit și i-am întrebat direct:
„Ce problemă ai tu, personal, la care speri să găsești un răspuns azi?”
Răspunsurile nu aveau aproape nicio legătură cu agenda mea. Și atunci am făcut ceva ce probabil nu arăta deloc bine din exterior: am rescris cursul pe loc.
A fost haotic, neliniar, imperfect. Nu cred că ar fi dat bine într-un raport de activitate foarte poetic. Dar la finalul zilei, oamenii vorbeau despre ce trăiesc ei, nu despre ce voiam eu să predau.
Acolo am înțeles ceva important: un curs bun nu începe cu agenda formatorului. Începe cu realitatea oamenilor din sală.
2. Informația se uită. Experiența rămâne
Creierul uman nu reține informații. Reține experiențe.
Asta am învățat-o mai greu, pentru că eu iubesc informațiile. Îmi place să citesc, să structurez, să explic, să pun lucrurile în ordine. Îmi place când totul e logic, clar și complet.
Problema este că publicul meu nu funcționează neapărat cum funcționez eu.
Am livrat, la un moment dat, același modul de comunicare la două grupe diferite. La prima grupă am mers pe varianta clasică: teorie, modele, exemple, exerciții structurate. Corect, curat, bine organizat.
La a doua grupă am început direct cu o simulare de conflict real. O situație pe care toată lumea o recunoștea din viața de zi cu zi. A fost frustrare, confuzie, reacții, replici, tensiune. Abia după aceea am venit cu teoria care explica ce tocmai trăiseră.
Același conținut. Altă ordine.
Rezultatele la trei luni au fost complet diferite. În prima grupă, aproape nimeni nu mai aplica mare lucru. În a doua, mai mult de jumătate dintre participanți foloseau activ cel puțin o tehnică discutată.
Atunci am înțeles că teoria intră altfel când vine după o experiență. Când omul nu primește doar o explicație, ci are deja o situație concretă la care explicația se leagă.
3. Formatorul nu trebuie să demonstreze că știe tot
Ani la rând am crezut că trebuie să demonstrez că știu. Eram o introvertă care devenise trainer, deci vă dați seama că aveam ceva de demonstrat. Mai ales mie.
Vorbeam mult, explicam din toate unghiurile, mă pregăteam ore întregi și voiam să nu rămână nicio întrebare fără răspuns.
Și, culmea, cu cât vorbeam mai mult, cu atât sala era mai tăcută. Nu în sensul bun.
La un training de comunicare, ironia sorții, cineva m-a întrebat ceva la care nu am știut să răspund pe loc. Am tăcut câteva secunde. Mie mi s-au părut cam trei zile lucrătoare.
Apoi am spus:
„Sincer, nu știu. Tu ce crezi?”
Și de acolo s-a deschis o discuție de aproape o oră, în care eu am vorbit poate cinci minute. La finalul zilei, mai mulți participanți mi-au spus că aceea a fost cea mai valoroasă parte a cursului.
Acolo am înțeles că un formator bun nu umple toate golurile. Uneori le creează.
Pentru că acolo unde apare spațiu, oamenii încep să gândească, să lege idei, să își audă propriile răspunsuri. Să învețe, nu doar să asculte.
4. Unele lucruri se activează abia mai târziu
Oamenii nu se schimbă neapărat în sală. Se schimbă după. Uneori mult după.
Am avut un participant, să îi spunem Andrei, care la finalul unui curs de management a scris în feedback:
„Util, dar teoretic.”
Genul de feedback care îți strică puțin zen-ul și te face să te întrebi dacă ai ratat ceva fundamental.
L-am întâlnit un an mai târziu. Mi-a spus că acel curs i-a schimbat modul în care conduce echipa. Nu imediat. Nu a doua zi. Ci după vreo șase luni, când s-a trezit într-o situație în care nu mai știa ce să facă și și-a amintit o idee discutată atunci.
Abia atunci a aplicat-o.
Asta m-a învățat că nu trebuie să caut mereu validarea imediat după curs. Sigur, feedback-ul contează. Dar nu tot ce este valoros se vede în formularul de la final.
Uneori rolul unui curs este să planteze ceva: o idee, o întrebare, o tehnică, un alt mod de a privi lucrurile. Iar omul o folosește abia când viața îl pune în situația potrivită.
5. Adulții nu sunt elevi mai mari
Și acum vine partea mai incomodă.
Sistemul de formare din România tratează, de multe ori, adulții ca pe elevi. Conținut livrat uniform. Formator în față. Participanți care „trebuie să fie atenți”. Evaluare la final. Certificat. Dosar. Semnătură. Bifat.
Am văzut manageri cu 20 de ani de experiență la cursuri unde li se explica ce este o ședință. Am văzut oameni care conduseseră echipe mari, proiecte grele și schimbări reale, puși să parcurgă module de bază doar pentru că „așa cere proiectul”.
Și apoi ne mirăm că oamenii vin la training cu rezistență.
Păi normal că vin cu rezistență. Au mai fost arși. Au mai stat în săli în care cineva le-a citit slide-uri. Au mai primit informații pe care le știau deja. Au mai fost tratați ca niște recipiente goale care trebuie umplute cu conținut.
Doar că adulții nu funcționează așa.
Adulții învață când simt că sunt respectați. Când experiența lor contează. Când nu sunt luați de la zero doar pentru că așa arată suportul de curs.
6. Nu cumpăra cursuri. Cumpără soluții
Dacă ești HR sau manager și te gândești să investești în formare, aș spune un singur lucru: nu cumpăra cursuri. Cumpără soluții la probleme reale.
Înainte să alegi un program, întreabă-te foarte concret:
Ce face sau nu face omul meu azi?
Ce ar trebui să facă diferit mâine?
Unde se blochează?
Ce comportament vreau să se schimbe?
Ce problemă încerc, de fapt, să rezolv?
Dacă nu poți răspunde specific, nici cel mai frumos curs nu va livra ce aștepți.
Și dacă furnizorul de training nu te întreabă asta înainte să îți facă oferta, s-ar putea să nu îți vândă o soluție. S-ar putea să îți vândă doar un produs ambalat frumos.
7. Restul e hârtie semnată
După peste 200 de proiecte, concluzia mea este destul de simplă: oamenii învață când se regăsesc în ce li se spune. Când simt că cineva le înțelege realitatea. Când nu sunt tratați ca niște elevi cuminți, ci ca adulți cu experiență, presiuni, orgolii, frici, ritmuri diferite și probleme reale.
Și mai ales, când pleacă din sală cu ceva ce pot folosi concret. Poate a doua zi. Poate peste șase luni. Dar când vine momentul, să fie acolo.
Restul e hârtie semnată.
Sunt curioasă: ție ce moment de learning ți-a rămas cu adevărat?
Comentarii recente