Din articolul mare, în mini-serie
În articolul principal despre „ce ar trebui să iei în calcul atunci când te gândești să devii trainer (formator)”, am vorbit despre ideile mari care, dacă le iei în serios, te ajută să nu intri în rolul ăsta doar cu entuziasm și o imagine frumoasă în cap. Iar pentru că mi-ați scris, mi-ați cerut exemple și mi-ați spus „ok, dar explică-mi mai pe larg”, am continuat mini-seria și am început să desfac fiecare punct, pe rând. Articolul de azi e despre una dintre cele mai frecvente confuzii pe care o văd: ideea că un curs de formator e „doar o diplomă”.
„Îmi trebuie hârtia.” Da, dar îți trebuie și ce reprezintă.
Foarte mulți oameni ajung la cursul de formator cu un gând simplu în minte: „Am nevoie de certificare.” Și nu judec asta, e normal. Așa funcționează cadrul oficial, așa funcționează piața, așa funcționează multe proiecte și colaborări. Doar că aici apare riscul: dacă intri în curs cu mentalitatea de „bifez și gata”, ai toate șansele să ieși cu o diplomă și să rămâi tot cu o întrebare mare în cap: „Bun… și acum cum fac, concret, un curs bun?”
Pentru că diploma îți deschide o ușă. Dar ocupația de trainer începe abia după ușa aia.
Din exterior pare „doar vorbit”. Din interior e un mecanism.
Trainingul arată simplu din afară. Un om în față, o sală, un flipchart sau un ecran, niște oameni care ascultă. Și de aici apare iluzia: „Păi și eu pot să vorbesc. Și eu pot să explic.” Corect. Doar că trainingul care funcționează nu e despre vorbit. E despre a crea învățare. Iar învățarea nu se întâmplă automat, doar pentru că tu știi subiectul.
Un curs de formator bine construit e momentul în care începi să vezi partea invizibilă: ce anume face ca o sesiune să prindă, să aibă ritm, să fie clară, să fie aplicată, să fie memorabilă. Practic, începi să înțelegi că trainingul nu e un monolog bine rostit, ci un proces gândit.
Cursul nu începe în sală (și aici se rupe filmul pentru mulți)
Unul dintre cele mai mari „aha-uri” pe care le văd la oameni e când realizează că un program de formare nu începe când deschizi laptopul și spui „Bună ziua”. Începe înainte. Cu întrebările corecte. Cu analiza. Cu claritate.
Începe când îți dai seama cine sunt oamenii ăia din fața ta și ce nevoie reală au. Nu ce crezi tu că ar trebui să audă, ci ce le lipsește ca să poată aplica. Începe când te gândești ce vor să obțină, ce îi blochează, cât știu deja, ce limbaj folosesc, cum învață. Începe când îți construiești obiectivele astfel încât să fie ușor de urmărit și ușor de verificat. Și când îți faci structura cu un fir logic, nu cu „am niște idei și le spun în sală”.
Aici se simte imediat diferența dintre cineva care „prezintă” și cineva care „formează”.
În timpul cursului, conținutul e doar jumătate. Cealaltă jumătate e sala.
Oricât de bun ar fi conținutul, în timpul cursului intră în joc ceva ce nu poți controla complet: dinamica oamenilor. Energia. Atenția. Curajul de a participa. Ritmul. Rezistența. Momentele în care cineva te întrerupe. Momentul în care simți că ai pierdut sala. Momentul în care cineva monopolizează discuția. Momentul în care nimeni nu răspunde la întrebări. Momentul în care ai un cursant care „știe el mai bine”.
Aici, un curs de formator bun îți schimbă perspectiva: nu mai ești doar „cel care știe”. Începi să înțelegi rolul de facilitator. Să vezi ce metode au sens pentru tipul ăsta de grup. Să alegi exerciții care chiar duc spre obiectiv, nu doar „să fie interactive”. Să știi când să lași spațiu și când să recapeți controlul fără să devii rigid(ă). Să știi ce faci cu întrebările grele și cum gestionezi situațiile dificile fără să strici atmosfera.
Sincer, aici se face diferența. Nu în slide-uri. În modul în care ții procesul viu.
După curs se întâmplă partea pe care mulți o ignoră: verificarea și follow-up-ul
Și apoi vine „după”. Partea care, în majoritatea minților, nici nu există. Se termină cursul, pleacă oamenii, la revedere. Doar că trainingul serios nu se închide odată cu ultimul „mulțumesc”.
După curs începe momentul în care verifici: ce a rămas? ce s-a înțeles? ce se poate aplica? ce a fost prea mult? ce a fost prea puțin? ce a funcționat? ce trebuie ajustat? Aici intră evaluarea (nu neapărat „test”, ci măcar o verificare clară), feedback-ul (real, nu formal) și follow-up-ul (măcar o idee de „ce faci cu asta mai departe”). Pentru că oamenii pot să plece din sală entuziasmați și peste 48 de ore să revină la vechile obiceiuri, dacă nu au un pas concret de transfer.
Când înțelegi partea asta, nu mai poți trata trainingul ca pe un „eveniment”. Îl vezi ca pe un proces.
Un curs bun îți dă limbajul și logica ocupației
Un alt lucru extrem de important: un curs de formator bine făcut îți dă limbaj. Și când ai limbaj, ai structură în minte. Începi să poți numi lucrurile. Să știi ce construiești. Să știi de ce alegi o metodă. Să știi ce urmărești. Începi să gândești în termeni de obiective, secvențe, facilitare, evaluare, ritm, alternanță, managementul grupului. Nu mai improvizezi din carismă și noroc. Începi să lucrezi conștient.
Și asta e o diferență imensă, fiindcă „a ști ceva” nu înseamnă automat „a putea forma pe altcineva”. Cursul de formator, dacă e făcut cum trebuie, îți explică exact tranziția asta: de la expert la trainer.
Cum îți dai seama că un curs e „doar o diplomă” vs „te face trainer”
Aici e un indiciu simplu, din experiență: un curs care e doar „de bifat” te lasă cu senzația că ai asistat. Un curs care te pregătește te pune să faci. Te pune să construiești, să livrezi, să primești feedback, să te ajustezi. Te scoate din confort. Te obligă să îți clarifici stilul, structura, logica. Te pune în situații reale, nu doar în teorie.
Un curs de formator bun nu te lasă doar cu informație, te lasă cu instrumente. Și te face să te gândești: „Ok, acum chiar pot să construiesc o sesiune care are sens.”
Încheiere: Diploma e începutul. Diferența o face ce construiești cu ea.
Dacă aș rezuma tot articolul într-o propoziție, aș zice așa: diploma îți dă dreptul să intri în sală, dar cursul de formator îți arată ce ai de făcut în sală ca să creezi învățare.
Și, sincer, asta e partea care mă interesează cel mai mult: să nu avem doar oameni care „țin cursuri”, ci oameni care fac formare cu sens. Care înțeleg mecanismul din spate, care își gândesc procesul cap-coadă, care sunt atenți la oameni, la dinamica din sală și la ce rămâne după.
În următorul articol din mini-serie o să intru în continuare în zona asta practică: cum îți dai seama dacă un program e potrivit pentru tine, ce să urmărești la structură, practică și evaluare, și de ce „multe ore” nu înseamnă automat „bun”.
Comentarii recente